Cât trăim pe acest pământ
Mai avem un lucru sfânt,
O câmpie , un sat natal
O clopotniță pe deal…
Mai avem un lucru sfânt,
O câmpie , un sat natal
O clopotniță pe deal…
(Nicolae Dabija)
E de datoria noastră, a generației în devenire , să păstrăm și să slăvim această sfântă avere spirituală, aducând mai aproape de semenii noștri încrederea în ziua de mâine, credința și speranța mântuirii. Să ne umplem cu bucuria credinței, aducând slavă și mărire Atotputernicului Tată Ceresc, așa cum am făcut-o cu toții, de la mic la mare, în cadrul minunatului eveniment-Festivalul educativ-creștin pentru copii ,, Bucuria credinței „, desfășurat la 3 august 2025, în Parcul Central al orașului Drochia.
Ne-au rămas doar pozele acelei zile, care încă multă vreme ne vor răscoli amintirile. Dar ne-am despărțit pentru a ne revedea la noi ediții cu vechii noștri prieteni și pentru a-i întâlni pe alții noi. Astfel, familia noastră creștină va deveni mai numeroasă și mai frumoasă.
Le mulțumim oaspeților dragi pentru experiența trăită împreună, organizatorilor și susținătorilor evenimentului, care au fost într-un număr destul de mare, iar ajutorul lor – fără de preț.
Mulțumim Domnului nostru și Maicii Sfinte pentru curajul și bunăvoința care ne-au însoțit la tot pasul.
