Drumulul Crucii în protopopiatul Rîșcani
spre mănăstirea ,,Sf. Pr. Ilie” din s. Nicoreni, r-nul Drochia. Pelerinajul este o călătorie spre Domnul și cu Domnul.
În data de 23 august 2026, duminică, în a doua parte a zilei, în protopopiatul Rîșcani, s-a organizat pelerinajul tradițional, pe jos, la care au participat creștini din mai multe parohii, îndemnați și motivați de preoții- parohi, spre mănăstirea ,,Sf. Pr. Ilie din s. Nicoreni.
Au participat atât creștinii, care s-au ostenit, mergând pe jos, purtând icoane, cruci și intonând imnuri de laude şi rugăciuni, alăturând-li-se și alți creștini, la slujba de noapte, din mai multe parohii: Rîșcani, Nihoreni, Recea, Mihăileni, Șaptebani, Sverdiac, Ușurei și Răcăria.
Slujba a fost înfrumusețată de cântarea melodioasă a două coruri.
Această tradiție se menține, timp de 15 ani, unde creștinii se nevoiesc, în Postul Adormirii Maicii Domnului, pentru iertarea păcatelor și folosul duhovnicesc.
O bună parte din pelerini sunt tineri, care, la modul practic, învață ortodoxia și importanța pelerinajului, care presupune nu doar călătorie, ci și o experiență spirituală, comuniune cu alți creștini și cu Dumnezeu.
Pelerinajul, în fiecare an, după săvârșirea Acatistului și altor rugăciuni, culminanează cu săvârșirea Sfintei Liturghii și împărtășirea credincioșilor.
Fiind uniți în credință și rugăciune, acest Pelerinaj devine o punte de comuniune sufletească și un prilej de reînnoire duhovnicească.
Autenticitatea credinței constă în transformarea lăuntrică profundă, care se exteriorizează prin săvârșirea faptelor bune.
De la Pelerinaj, osteneală exterioară – la trăire interioară, apoi la transformarea faptei în cotidian.
Ritualurile exterioare pornesc din suflet, unde se simte pacea autentică și unde se naște compasiunea sinceră față de ceilalți.
Evlavia trăită cu adevărat în suflet nu rămâne niciodată complet izolată în interior.
Asemenea unei lumini, ea se revarsă firesc în compasiunea sinceră față de ceilalți.
Trăirea interioară este rădăcina, iar comportamentul vizibil este rodul. Fără o rădăcină adâncă în suflet, faptele exterioare își pierd greutatea duhovnicească.
Să păstrăm echilibrul dintre trăirea interioară a credinței și exprimarea ei în viața de zi cu zi!