Articole

Aniversarea zilei de naștere a Părintelui Arhimandrit Vlasie.

La data de 17 septembrie 2025, copiii din Asociația AECOM „Clopotnița” au trăit un moment deosebit, plin de emoție și bucurie sufletească, cu prilejul aniversării a 45 ani a Părintelui Arhimandrit Vlasie de la Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie”. Pregătirea acestei sărbători a fost realizată cu multă grijă și devotament de către copii, care, sub îndrumarea și cuvintele de încurajare ale Arhidiaconului Afanasie, au reușit să creeze o atmosferă caldă și binecuvântată.
Copiii, deși au avut emoții firești, au transmis prin prezența lor sinceritate și căldură, lucru care a atins și sufletul Părintelui Vlasie. Bucuria și emoția s-au simțit în fiecare gest, în fiecare privire și în fiecare cuvânt rostit, iar atmosfera a devenit una de adevărată comuniune duhovnicească.
Un moment aparte, care a lăsat o impresie adâncă asupra tuturor celor prezenți, a fost cântarea tinerei Bulmaga Anastasia. Cu un glas limpede, plin de sensibilitate și puritate, asemenea unui înger, ea a interpretat cu multă dăruire cântarea „Când era Iisus pe cruce”. Emoția transmisă prin glasul ei a pătruns în inimile tuturor, stârnind fiori și lacrimi de recunoștință și iubire față de Hristos.
Această zi va rămâne în amintirea copiilor și a celor prezenți ca o mărturie a credinței vii, a dragostei curate și a comuniunii între generații,în lumina binecuvântării părintești a Arhimandritului Vlasie.